FCPC DataControl – oglinda celor 28 de ani de activitate
Ziua de 4 octombrie 2022 marchează 28 de ani de la înființarea companiei DataControl, un brand autohton puternic, care și-a lăsat amprenta în industria medicală și a evoluat de la an la an, prin viziunea managementului, încrederea clienților și dedicarea echipei.
Investițiile constante în cercetare-dezvoltare și în serviciile prestate au permis companiei extinderea ariei de deservire și pătrunderea pe noi piețe naționale.
Cu o echipă de peste 30 de angajați profesioniști și capabili să facă față tuturor provocărilor, DataControl are astăzi o dezvoltare dinamică, specializată în furnizarea tehnologiilor moderne utilizate în cele mai mari centre medicale din Republica Moldova, precum şi acordarea serviciilor de consultanţă şi asistenţă tehnică a utilajului medical.
De rând cu principalele direcții de activitate ale companiei (livrarea și oferirea asistenţei tehnice a dispozitivelor medicale, controlul calității dispozitivelor medicale, precum și tehnologii în construcții și gaze medicale), recent, a fost lansată rețeaua retail de magazine MedStore, care, în foarte scurt timp a devenit un valoros proiect de impact, prin articolele și utilajele medicale furnizate. La ora actuală, de serviciile oferite de această rețea beneficiază nu doar locuitorii mun. Chișinău, ci și din întreaga țară.
În discursul său aniversar, susținut în fața colectivului, Alexandru Grabazei, director general al FCPC DataControl, a menționat, că în cadrul companiei DataControl, echipa și tehnologia modernă se îmbină armonis pentru a oferi clienților produse de calitate și soluții performante. Inovația soluțiilor noastre înseamnă evoluție și siguranță pentru societate, produsele livrate și deservite de companie regăsindu-se în cele mai diverse instituții medicale din țară.
Se spune, că drumul spre succes este întotdeauna munca asiduă și atitudinea angajaților companiei, iar performanța proceselor, dezvoltarea competențelor profesionale ale angajaților și managementul eficient al activității companiei sunt strategiile de bază, care asigură dezvoltarea pe termen lung a unui business sănătos.
An de an, ziua firmei este cu și despre Oameni. Alături de ei, ne amintim de provocările pe care le-am depășit, sărbătorim reușitele și privim cu încredere și responsabilitate spre viitor, spre noi proiecte de dezvoltare. Ne dedicăm și excelăm în tot ceea ce facem, punând accent și în continuare pe satisfacția clienților și pe o echipă puternică or, munca, spiritul de autodepășire și armonia sunt valorile care ne ghidează zilnic activitatea.
La mulţi ani, DataControl!
La mulţi ani întregii echipe, tuturor partenerilor de afaceri şi clienților!